”După o scurtă vreme,” istorisește o femeie care a fost și ea evacuată din
Köln și care era prinsă la subsol, ”a trebuit să ne
scoatem măștile de gaz și ochelarii de protecție. Prin crăpăturile dintre pereții
pivniței în care ne aflam și pivnițele vecine, intra fum și aburi. Și nu
existau măști de gaz pentru copii. Cei care au avut cel mai mult de suferit au
fost bătrânii și copiii. Cu ochii mei am văzut cum un copil de doar trei
săptămâni s-a sufocat în brațele mamei sale.”
”În piața publică erau mii de oameni, îngrămădiți umăr la umăr; nu erau
panicați ci doar foarte tăcuți și nemișcați. Peste ei s-a dezlănțuit focul. La
intrarea în gară erau deja îngrămădite mormane cu copii morți, care erau scoși
din stație. Trebuie că a fost un tren plin de copii în gară. Din ce în ce mai
mulți morți erau stivuiți unii peste alții. Am luat una dintre păturile lor
pentru unul dintre copilașii mei, care nu era mort ci viu și foarte rece.”
Dimineața au venit niște bătrâni S.A. și unul dintre ei m-a ajutat pe mine și
pe familia mea să ieșim din oraș și să ne adăpostim.”1
Bombardarea orașului Dresden a fost
pe atât de oribil pe a fost și bombardarea Hiroșimei și Nagasaki. Dresden a
fost un oraș nearmat și a fost unul dintre centre culturale ale Germaniei. Bombardarea
orașului Dresden a fost un act de genocid împotriva poporului German, în
special pentru că aceasta a avut loc la sfârșitul războiului, în martie 1945;
acest atac a fost lansat pentru a frânge și mai mult morala germanilor. Atacul
a fost purtat cu bombe incendiare (bombe de foc), la un asemenea nivel încât
aproape tot oxigenul din oraș a fost absorbit iar Dresden a fost transformat în
cenușă. Suferința inocenților depășește orice imaginație. Această bombardare,
la fel ca și bombardarea orașelor Hiroșima și Nagasaki, a fost un atac direct
asupra civililor nearmați. Data aleasă pentru acest atac violent împotriva
poporului German, coincide cu sărbătoarea creștină ”Miercurea Cenușii”. Puțini oameni sunt conștienți că ”sfânta biblie” nu e nimic altceva decât
o carte de vrăjitorie evreiască. Pentru mai multe detalii despre acest lucru,
accesează www.crestinismulexpus.blogspot.com. Evreii au folosit această dată specifică pentru
a transforma Dresden în CENUȘĂ (prin direcționarea energiei spirituale a
creștinilor).
”Conflagrația în Dresden a alimentat suspiciunile că Aliații vestici erau
preocupați numai cu lichidarea Volkului German” – a sugerat Inspectorul German
al Serviciilor de Pompieri, în memorialistica de după război. Aceia care au supraviețuit
primului atac din Dresden, au rămas cu impresia că tot ceea ce le-a fost spus
despre planul Morgenthau al Aliaților, se materializa mult prea repede.”2
”Ca în toate operațiunile militare evreiești, marile masacre din cel de-al
Doilea Război Mondial nu avut loc pe câmpul de luptă, ci în comunitățile
pașnice. Acest lucru a fost în acord cu directivele din cartea biblică Estera,
care îi învață pe evrei să măcelărească femei și copii și să extermine
familiile celor care îndrăznesc să li se opună.
Așadar, Dresden – un centru cultural şi istoric al Germaniei – a fost orașul
în care s-au adunat mii și mii de femei și copii germani care s-au refugiat de
comunism. Aceștia au fost asigurați de Crucea Roșie că vor fi în siguranță
aici, în timp ce generalii evrei se pregăteau să îi omoare. Evreimea însetată
de sânge nu a dorit numai să omoare cât mai mulți civili germani cu putință, ci
și să șteargă din istorie întreaga evidență a civilizației vestice; cele mai
mărețe exemple ale culturii Vestice care au fost concentrate în Dresden,
porțelanul de neînlocuit, picturile inestimabile, mobila în stil baroc și
casele în stil rococo cu poeziile lor sculptate în piatră. Toate acestea au
fost făcute una cu pământul într-un atac de bombardare în masă în care au
pierit în jur de 500.000 de civili germani – într-un oraș care nici măcar nu a
fost o țintă militară!
Asemenea orașului Dresden, și Hiroșima a fost un centru cultural antic, cu
nicio amenințare militară. Familiile lui necombatante au murit și ele în
chinuri oribile, cu sutele de mii. O grămadă au fost pulverizați instant de
prima bombă atomică folosită vreodată în operațiuni militare, însă alte mii de
victime au supraviețuit timp de ani buni, mutilați și arși, cu membrele și
organele care se descompuneau încet datorită intoxicării radioactive. În timp
ce oficialii japonezi încercau cu disperare să facă pace, evreii au ordonat în
grabă aruncarea celei de-a doua bombe atomice, de data aceasta în Nagasaki,
punând în practică cel de-al doilea ”test” a bombei lor nucleare împotriva
necombatanților lipsiți de orice fel de ajutor – exact așa cum este prescris în
Cartea Esterei. Și de această dată sute de mii de civili au murit într-un mod
groaznic.”
”Înainte de cel de-al Doilea Război
Mondial, Dresden era numit ”Florența Elbei” și a fost considerat unul dintre
cele mai frumoase orașe din lume, pentru arhitectura și muzeele lui unice.
Contribuția orașului Dresden în război a fost minimă, în comparație cu
celelalte orașe germane. În februarie 1945, refugiații au fugit de rușii care
avansau în est și s-au refugiat aici.”
”În noaptea lui 13 februarie, sute
de bombardiere FAR au coborât peste Dresden în două raiduri, aruncându-și fără discernământ
încărcăturile letale peste oraș. Apărarea orașului a fost atât de slabă încât
numai 6 bombardiere Lancaster au fost doborâte. Până la răsărit, în jur de 800
de bombardiere britanice au aruncat 1.478 tone de bombe brizante și 1.182 tone
de bombe incendiare peste Dresden, creând o furtună de foc care a distrus cea
mai mare parte din oraș și a omorât nenumărați civili. Mai târziu în aceiași
zi, în timp ce supraviețuitorii își făceau drum de ieșire din orașul înăbușit,
peste 300 de bombardiere americane au început să bombardeze liniile ferate,
podurile și toate facilitățile de transport din Dresden, omorând alte mii de
persoane. Pe data de 15 februarie, alte 200 de bombardiere americane și-au
continuat asaltul asupra infrastructurii orașului. Din cele scrise în rapoarte,
bombardierele din a Opta Forță Aeriană americană au aruncat 954 tone de bombe
brizante și 294 tone de bombe incendiare peste Dresden. Mai târziu, a Opta
Forță Aeriană americană a mai aruncat alte 2.800 tone de bombe peste Dresden,
în trei alte atacuri înainte de încheierea războiului.”
”La sfârșitul războiului, Dresden a
fost atacat atât de mult încât acesta era una cu pământul. O mână de clădiri
istorice – Palatul Zwinger, Casa Operei de Stat și alte câteva biserici rafinate
– au fost reconstruite cu grijă de pe moloz, însă restul orașului a fost
reconstruit cu clădiri în întregime moderne. Autorul american Kurt Vonnegut,
care a fost un prizonier de război în Dresden în timpul atacului Aliaților, a
abordat acest eveniment controversat în cartea sa ”Slaughterhouse-Five”,
spunând: ”Aducea foarte mult cu Dayton, Ohio, mai mult spațiu deschis decât în
Dayton. Pe sol trebuie că erau tone de făină umană de oase.”3
”Străzile erau presărate cu sute de
cadavre. SS-istul Obergruppenführer Kehrl descria: ”Mame cu copiii ei, tineri
și bătrâni; uneori corpurile erau carbonizate și arse, alteori erau neatinse;
uneori aceștia erau îmbrăcați, alteori erau goi și cu o paloare de manechin. Erau
așezați în toate posturile: când liniștiți și într-o bucată, când contorsionați
în moduri oribile, cu ultima bătălie cu moartea urlându-le prin fiecare linie a
feței. Nu au scăpat nici aceia care au ajuns în adăposturile împotriva
raidurilor aeriene; în aceste locuri scena era oarecum diferită, însă numai acolo
unde panica s-a împrăștiat printre civilii care realizau soarta care îi
aștepta, și pe care nu aveau cum să o evite. În anumite pivnițe, poziția
oaselor trădau bătălia care a avut loc între ocupanți, în încercarea lor de a evada
din temnițele lor îngropate. După câteva săptămâni, când echipele de salvare au
destupat intrările în buncărele și adăposturile subterane, căldura prezentă în
acestea a fost atât de mare încât nu a mai rămas nimic din cei dinăuntru;
într-unul din buncăre, tot cea a rămas în urmă a fost un strat moale și ondulat
de cenușă, iar numărul victimelor a putut fi doar estimat de către doctori ca
fiind ”între 250 și 300”. Doctorii erau adesea angajați în aceste sarcini de
enumerare, întrucât până în 31 ianuarie 1954, Oficiul de Statistică al
Reichului German a fost unul dintre cele mai meticuloase în alcătuirea tabelelor
și a datelor lor statistice. Bălțile de metal topit din oale, tigăi și alte
ustensile de gătit, mărturisesc și ele temperatura neobișnuită din aceste
buncăre. Sarcina recuperării cadavrelor a fost alocată Sicherheitsund
Hilfsdienst-ului (S.H.D.), Serviciul de Salvare și Reparații, care era
organizat în cinci divizii: serviciile de pompieri, compuse din brigăzile
locale de pompieri care se diferențiau de serviciile paramilitare naționale; Instandsetzungsdienst,
serviciul care repara țevile principale de alimentare cu gaz, alimentarea cu
electricitate și apă și care mai demolau și structurile cu risc de prăbușire;
serviciul medical organizat de Crucea Roșie germană; serviciul de
decontaminare, pentru contramăsuri în timpul atacului cu gaze ale Aliaților și,
serviciul veterinar pentru îngrijirea vitelor și a animalelor de companie
rănite.”4
”Unii oameni au avut parte de
sfârșituri extrem de neplăcute, atunci când sistemul central de încălzire a
fost lovit, iar apele fierbinți au inundat subsolurile. În unele părți, oamenii
care s-au refugiat în preajma rezervoarelor cu apă statică au murit și ei
fierți. Spre exemplu, rezervorul de apă din coltul străzii Muschinski a început
să se încingă în căldura intensă din noaptea furtunii de foc. O grămadă de
cadavre cu pielea roșie ca racul din cauza căldurii, pluteau în apă.”5
”În meteorologie (a continuat
acesta) diferențele de temperatură oscilează între 20 și 30 Celsius. În această
furtună de foc, acestea au oscilat între 600 și 800 sau chiar 1000 Celsius.
Acest lucru explică violența vânturile furtunii de foc. Oamenii erau izbiți la
pământ și rostogoliți de-a lungul străzii, ca niște mototoale de hârtie, în
timp ce vijelia le topea hainele pe corpuri. Grămezi de civili care fugeau să
caute adăpost erau prinși de tornade, aruncați în flăcări și arși de vii – un
holocaust în adevăratul sens al cuvântului.”6
Filmul ”Dresden” (2006) este o
portretizare realistă a acestei tragedii cumplite. Acest film conține imagini
șocante și este extrem de trist.
”Slaughterhouse-Five” a lui Kurt
Vonnergut (1972) înfățișează și el atacul cu bombe incendiare a orașului
Dresden.
Referințe:
1Apocalypse 1945: The Destruction of Dresden, scrisă
de David Irving Copyright © Parforce UK Ltd, London, 1995 și 2005
2 Idem
3 This Day in History: Feb 13, 1945: Dresden
devastated
4Apocalypse 1945: The Destruction of Dresden,
scrisă de David Irving Copyright © Parforce UK Ltd, London, 1995 și 2005
5 Idem
6 Idem
